Rame recondiționate

 

Recondiționarea și conservarea ramelor pentru tablouri au ca scop protejarea și reabilitarea elementelor decorative originale.

 

Introducere în procesul de recondiționare a ramelor pentru tablouri

Recondiționarea ramelor pentru tablouri reprezintă o disciplină complexă și specializată, care îmbină cunoștințele tehnice cu o înțelegere profundă a valorii artistice și istorice a obiectelor destinate restaurării.

Procesul de recondiționare a unei rame implică intervenții minuțioase, menite să asigure atât conservarea fizică, cât și estetica originală a ramelor, păstrând, în același timp, autenticitatea și integritatea lor.

 

Evaluarea și analiza ramelor înainte de recondiționare

Procesul de recondiționare a unei rame pentru tablou începe cu o evaluare amănunțită a stării generale a ramei.

Se analizează atent lemnul, finisajele, folia metalică, elementele ornamentale și eventualele intervenții anterioare.

Această etapă este crucială pentru stabilirea metodelor optime de intervenție.

Analiza materialelor componente ajută, de asemenea, la identificarea epocii și a tehnicilor originale, asigurând astfel consistența intervenției.

 

Procesul de curățare a ramelor vechi

Curățarea ramei este o etapă delicată care vizează îndepărtarea murdăria, depozitele de praf și depunerile oxidate, fără a altera suprafețele fragile.

În funcție de tipul finisajului și gradul de deteriorare, se folosesc metode selective, de la curățare uscată cu perii moi și bureți speciali sau chiar pâine veche, la curățare umedă prin aplicare controlată de soluții neutre care dizolvă impuritățile.

Această etapă presupune teste riguroase pentru a evita deteriorarea stratului de foiță aurie.

 

Stabilizarea și consolidarea structurii lemnoase

Lemnul constituie scheletul ramei și este adesea supus la deformări, crăpături sau atacuri biologice.

În cadrul recondiționării ramelor, lemnul este tratat cu produse speciale antimicrobiene și insecticide naturale pentru a preveni degradările ulterioare.

Crăpăturile sau zonele lipsă sunt consolidate, folosind exclusiv tehnici specifice tradiționale, cum ar fi injectarea de adezivi naturali reversibili pe bază de colagen sau aplicarea de masă de modelare pentru aurire, care oferă rezistență, fără a compromite caracterul original al materialului.

 

Repararea și reconstituirea elementelor ornamentale ale ramei

Ornamentele din masa de modelare pentru aurire sau lemn sculptat sunt, adesea, elemente critice pentru valoarea artistică a ramei.

Procesul de recondiționare a unei rame include reconstituirea acestor detalii cu mare fidelitate, prin realizarea de matrițe după elementele păstrate și replicarea lor cu materiale compatibile, cum ar fi amestecuri tradiționale de praf de cretă, colofonium sau terepentină veneţiană și clei natural de oase sau de piele.

Pentru lemnul sculptat, metodele includ copierea manuală a decorațiunilor pierdute, respectând stilul și tehnica epocii.

 

Pregătirea suprafețelor pentru finisare

După consolidarea structurii și refacerea ornamentelor ramei, suprafețele sunt pregătite pentru aplicarea grundului și a polimentului (termen utilizat in limbajul specific poleitoriei de rame pentru tablouri, preluat de la bunicul meu, Gheorghe Apostol, care, spre surprinderea mea, era identic cu termenul german de specialitate, echivalent cu bolus din limbajul pictorilor iconari din România) , componente esențiale pentru aurirea autentică.

Grundul tradițional, pe bază de praf de cretă și clei natural din piele de iepure, se aplică în straturi subțiri, pentru a crea o suprafață uniformă și aderentă.

Urmează aplicarea polimentului, care conferă profunzime și nuanțare stratului de aur ce va fi aplicat ulterior.

 

Aplicarea foiței metalice și lustruirea ramei

Aplicarea foițelor fine metalice, în special a celor din aur, necesită o atenție deosebită.

Se utilizează tehnica poleirii « la apă » pentru obținerea unui luciu profund, caracteristic epocilor tradiționale.

Fiecare foiță de aur este aplicată manual pe stratul de poliment umed și apoi lustruită cu pietre de agat, pentru a evidenția strălucirea și textura aurului. Măiestria restaurării aurului lustruit (sclivisit) constă în a face confundabilă porţiunea restaurată faţă de cea originală.

Pentru ramele moderne se foloseşte tehnica poleirii « la ulei » (mixtion) cu utilizarea înlocuitorului foiţei de aur numită schlagmetall, technică mult mai simplă si mai rapidă, însă suprafaţa rezultată după poleire nu se compară cu suprafaţa aurită şi lustruită cu piatra de agat.

De asemenea, din pricina austerităţii din perioada comunistă şi a dispariţiei meseriaşilor formaţi în perioada interbelică, multe lucrări au fost restaurate cu materiale existente în acea perioadă, de persoane fără abilitaţi în domeniu.

Astfel, în prezent, pentru a restaura o lucrare ce a fost executată în perioada interbelică sau imediat următoare, este nevoie de o muncă laborioasă de îndepartare a straturilor de bronz sau schlagmetall, pentru a reface stratul iniţial al foiţei de aur.

 

Patinarea și finisarea ramei recondiţionate

După aplicarea foiței de aur, rama este patinată prin aplicarea de lacuri tonifiante și glazuri subțiri.

Această etapă este importantă pentru integrarea noilor lucrări în cromatica originală și pentru crearea unui finisaj uniform cu delicate variații tonale, care redau „povara” timpului și estompează diferențele dintre vechi și nou.

Patinarea se realizează cu materiale naturale, precum lacuri transparente și ceară de albine, care protejează aurul și îi conferă rezistență.

 

Recondiționarea ramelor pentru tablouri

Recondiţionarea ramelor pentru tablouri este un proces minuțios, ce cere nu doar expertiză tehnică, ci și respect față de patrimoniul cultural și artistic.

Procesul de recondiționare a ramelor pentru tablouri necesită o combinație echilibrată între metode tradiționale și soluții moderne, întotdeauna axate pe conservarea autenticitații și integrității ramelor.